Ambasada Românie-Londra/ Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Dr. Ion Jinga, a avut o întâlnire cu membri ai unui grup de ciclişti care, în perioada 1-18 august 2010, vor pedala de la Londra la Timişoara, în scop caritabil.
Turul ciclist Londra-România „Din grijă pentru copii” este un program iniţiat de un tânăr român, Bogdan Cristea, întreprinzător privat autorizat la compania Amway din Marea Britanie. Acesta, împreună cu colegii săi englezi de la Amway, vor parcurge peste 1600 km, trecând prin 9 ţări şi 5 capitale europene, cu scopul de a strânge fonduri necesare reabilitării Centrului de terapie prin artă „Doina Pocioianu” din Timişoara.
Grupului de ciclişti care va porni la 1 august 2010 din Londra i se vor alătura pe parcursul traseului, pe porţiuni scurte sau până la destinaţia finală, ciclişti din statele europene traversate. Cicliştii speră să strângă 1 euro/1 liră de la fiecare IPA Amway din fiecare ţară pe care o vor traversa: Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria şi România, obiectivul fiind strângerea a 60.000 de lire sterline.
Pentru mai multe informaţii despre această campanie vizitaţi:
www.amway.ro sau www.cycleslam.eu
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment