Wednesday, July 10, 2019

ORIGINI CARPATICE Congresul Naţional cu participare Internaţională Origini Carpatice, 10- 14 Iulie 2019


Fundaţia Origini Carpatice organizează Congresul Naţional cu participare Internaţională Origini Carpatice în perioada 10-14 iulie 2019, cu tema "Parcursul istoric al Transilvaniei de la începuturi până astăzi" (Transilvania dacicăCnezate şvoievodate, Iancu de Hunedoara, Uniaţia, Şcoala ArdeleanăVictime ale regimului comunist din zona Transilvaniei etc.). In cadrul lucrărilor Congresului se prezintă teme care fac referinţă la cultura, istoria şi spiritualitatea acestei provincii româneşti.

 

Anul acesta a fost aleasă această temă vastă, pe care o propunem conferenţiarilor noştri, pentru a parcurge, împreună cu ascultătorii, istoria unui pământ greu încercat cu suferinţe adânci, dar şi cu reuşite care ne fac să stăm drepţi şi demni în faţa celorlalte popoare ale lumii . 

Preşedinte Fundaţia Origini Carpatice

Ştefan Davidescu

 

 

 

 

 

 

Wednesday, June 26, 2019

Societatea Romanca sarbatoreste 14 ani de existenta in 2019

In aceasta săptămâna Societatea Romanca sărbătorește 14 ani de existenta oficială in Matea Britanie , ca asociație cu statut caritabil! 
Multumim tuturor colaboratorilor care de-a lungul anilor au sprijinit activitatea noastră voluntara dedicata dezvoltării comunitatii. 

In acest an sarbatorim acest moment printr-un proiect aflat la ediția a , ediția 2019 a „Taberei prieteniei literare - De amicitiae". Acest eveniment este organizat la Hateg , Romania ,  de către scriitoarea Mariana Moga in parteneriat cu Radio TV „Unirea"- Austria, Asociației „Românca" - Londra și Despărțământului „ Vasile Moga" al Asociației „Astra" - România. 

Participanții sint scriitori, poeți, critici literari, interpreți, cantautori,  istorici, oameni de radio, repectiv: Cornel Udrea - România, Cornel Nistea - România,  Partole Claudia - R.Moldova,  Horea Porumb - Franța, Mihai Nae - Austria, Nicolae Bălțescu - R Moldova, Ionela Flood - Anglia, Elena Obrinteschi - Italia, Georgeta Porumb - Franța, Nicoleta Dandu-Florescu - România, Carmen Tania-România, Constantin Trita-România, Constanța Tanțy Triță - România, Dragos Gelu - România, Vasile Bele - România, Antonia Bodea - România, Doina Bonescu, România, Romulus Moldovan-România, Ovidiu Vasile - România, Pandele Jianu-România, Corina Ofelia Corpodean - România, Cristina Muntean-România, Silvana Andrada - România,Liliana Ghiță Boian - România, Viorel Birtu Piraianu - România, Mihai-Octavian Groza - România, Popa Nastasica - România, Maria Vaida Maria - România, Mirela Minuţa - România, Nadia Urian - România, Chioariu Mihaela Dana - România, Rodica Muresan-România, Paulina Georgescu-România, Zenovia Zamfir - România, Luminita Postolache-România și Sandu Dumitru - România, o parte împreună cu partenerii de viață. În total 46 persoane.
        Prin această manifestare organizată de către poeta Mariana Moga, își  propune promovarea actului cultural de calitate:"Chiar dacă locuim în diferite state europene, în calitate de creatori suntem un popor, susținând unitatea poporului român prin literatură." 

Ionela Flood
Societatea Romanca 
 

Thursday, June 13, 2019

Save the date - Conference "Hand in hand: Social and Economic Inclusion of Newcomers (09/07/2019 - Brussels)

 European Economic and Social Committee (SOC Secțion) 



Click here if you are having trouble viewing this message.




 
 

Save the date!

Conference - 9 July 2019 - Brussels
 
 
Hand in hand:
Social and economic inclusion of newcomers
 
 
The European Economic and Social Committee is pleased to invite you to a conference on 'Hand in hand - Social and economic inclusion of newcomers'.

The public hearing will focus on various aspects related to social and economic inclusion of third country nationals and will feature two panel debates and a high-level presentation. The first panel will focus on social inclusion of third country nationals. It will focus on the role of public services in integrating refugees and asylum seekers and on the importance of societies being welcoming towards newcomers. In the second panel, speakers will discuss various aspects related to the importance of skills to economic integration and will address discovering, mapping and further developing talents and skills in view of finding employment.

We hope you will be able to join us! A formal invitation will follow shortly.

For any questions related to the event please contact Ms Annemarie Wiersma by e-mail or by telephone (+32(0)2 546 93 76).


N.B.: The European Economic and Social Committee does not cover participants' travel and subsistence costs.
 
 
Venue: EESC, Room JDE 63, Rue Belliard 99, 1040 Brussels

Tuesday 9 July 2019, 9:30-13:00

 
 

Notez bien cette date!

Conférence - le 9 juillet 2019 - Bruxelles
 
 
Main dans la main: Inclusion sociale et
économique des nouveaux arrivants

 
 
Le Comité économique et social européen a le plaisir de vous inviter à une conférence sur le thème «Main dans la main : Inclusion sociale et économique des nouveaux arrivants».

L'audition publique sera axée sur diverses questions relatives à l'inclusion sociale et économique des ressortissants de pays tiers, et comportera deux débats en table ronde et un discours. La première table ronde sera consacrée à l'inclusion sociale des ressortissants de pays tiers. Elle mettra l'accent sur le rôle des services publics dans l'intégration des réfugiés et des demandeurs d'asile, ainsi que sur la nécessité que les sociétés soient accueillantes à l'égard des nouveaux arrivants. Lors de la deuxième table ronde, les intervenants aborderont différents aspects liés à l'importance des compétences pour l'intégration économique. Ils évoqueront la question de la détection et du recensement des talents et des qualifications, ainsi que de leur développement ultérieur dans la perspective de la recherche d'un emploi.

Nous espérons de tout cœur que vous pourrez vous joindre à nous! Une invitation officielle vous sera envoyée prochainement.

Pour toutes questions relatives à cette manifestation, veuillez contacter Mme Annemarie Wiersma par courrier électronique ou par téléphone (+ 32 (0)2 546 93 76).


NB: Le CESE ne couvre pas les frais de voyage et de séjour des participants.
 
 
Lieu: CESE, salle JDE 63, Rue Belliard 99, 1040 Bruxelles

mardi, le 9 juillet 2019, 9h30-13h00
 
 

European Economic and Social Committee / Comité économique et social européen
Rue Belliard 99, 1040 Bruxelles
 
   
 
 

Monday, June 03, 2019

Reminder: Invitation - Hearing on Summary of the costs and benefits of investments in occupational safety and health (OSH) (17/06/2019 - Brussels)




Click here if you are having trouble viewing this message.




 
 

INVITATION

Please ignore this message if you have already registered
 
Public Hearing - 17 June 2019 - Brussels
 
 
Summary of the costs and benefits of investments in occupational safety and health (OSH)
 
 
The European Economic and Social Committee has the pleasure to invite you to its public hearing on the "Summary of the costs and benefits of investments in occupational safety and health (OSH)".

How can the costs of investing in occupational health and safety be balanced with the benefits that such measures generate?
What is the view of the EU, other international organisations and the social partners on this issue?
 
The EESC will hold a public hearing on "The costs and benefits of investments in occupational safety and health (OSH)", which will take place on 17 June 2019.  The answers to these questions will feed into an exploratory opinion requested by the forthcoming Finnish Presidency of the Council of the European Union.

Your presence and input are most welcome!

The draft agenda and the registration form are available on the EESC website.

Please feel free to forward this invitation to anybody that may be interested.

For any questions related to the event please contact Ms
Valeria Atzori by e-mail or by telephone (+32(0)2 546.87.74).

N.B.: The European Economic and Social Committee does not cover participants' travel and subsistence costs.
 
 
Venue: EESC, Room JDE 62, Rue Belliard 99, 1040 Brussels

Monday 17 June 2019, 9:00-13:00

 
 

INVITATION

Veuillez ignorer ce message si vous êtes déjà inscrit
 
Audition publique - le 17 juin 2019 - Bruxelles
 
 
Aperçu des coûts et des avantages des investissements dans le domaine de la sécurité et de la santé au travail (SST)
 
 
Le Comité économique et social européen a le plaisir de vous inviter à l'audition publique sur le thème "Aperçu des coûts et des avantages des investissements dans le domaine de la sécurité et de la santé au travail (SST)".

Comment les coûts d'investissement dans la santé et la sécurité au travail peuvent-ils être équilibrés avec les avantages générés par ces mesures?
Quel est le point de vue de l'UE, des autres organisations internationales et des partenaires sociaux à ce sujet?

 

Le CESE va organiser une audition publique sur "Les coûts et les avantages des investissements dans le domaine de la sécurité et de la santé au travail (SST)" qui aura lieu le 17 juin 2019. Les réponses à ces questions alimenteront un avis exploratoire demandé par la prochaine présidence finlandaise du Conseil de l'Union européenne. 


Votre présence et votre contribution sont les bienvenues!

Vous trouverez le programme et le formulaire d'inscription sur le site du CESE.

N'hésitez pas à transmettre cette invitation à toute personne qui pourrait être intéressée.

Pour toute question concernant cet événement, veuillez contacter Valeria Atzori par e-mail ou par téléphone (+32(0)2 546.87.74).

NB: Le CESE ne couvre pas les frais de voyage et de séjour des participants.
 
 
Lieu: CESE, salle JDE 62, Rue Belliard 99, 1040 Bruxelles

lundi, le 17 juin 2019, 9h00-13h00
 
 
 

European Economic and Social Committee / Comité économique et social européen
Rue Belliard 99, 1040 Bruxelles
 
   
 
 

Sunday, May 26, 2019

IZVOR DE SUFLET ROMÂNESC AUSTRIA - 1 IUNIE 2019


COMUNICAT DE PRESĂ


 

Festivitate dedicată Zilei Europei Ediția a XIII-a, 

Zilei Românilor de Pretutindeni și Zilei Copilului 


În anul omagial al satului tradițional românesc, fiecare român plecat își croiește calea înspre acasă ori își tivește valea gândurilor înspre cărări presărate cu semințe de dor. Astfel în acest an am injghebat o Sărbatoare cu acest generic „Izvor de suflet românesc" tocmai pentru a însufleți reuniunea noastră de suflet punând pe primul loc Alba Iulia din a cărei Cetate România se vede unită, dar în același timp văduvită de cei plecați.

Locul de acasă lăsat undeva în pridvorul gândurilor va fi poposit în Austria, pe data de 1 iunie, începând cu orele 16:00 în localitatea Lichtenwörth (cod 2493), Hauptstrasse Nr. 39, la restaurantul "JOHANN PRANDL" (2 km de Wiener Neustadt) și va fi locuit de oaspeți din România: 
Grupul de înițiativă din Alba Iulia,  reprezentanți ai Salonului Gutenberg Arad, reprezentanți ai Editurii Mircea cel Bătrân Olănești și ai Palatului Culturii Bistrița, scriitori, istorici, oameni de cultură, muzeografi și jurnaliști din diferite zone geografice ale României și Austriei.

Vor avea loc recitaluri susținute de micul patriot Tudor Limbean din județul Alba; Andra Sâiu, interpretă a folclorului oltenesc, Caracal și Romanați, jud. Olt; Alexandru Făgădar, interpret folclor ardelenesc din județul Cluj; Corul Casei de Cultură Mihai Viteazu, județul Cluj, dirijor Pr. Sebastian Zăhan.Vă așteaptă expoziții și lansări de carte, parada de costume populare românești, Casa de Modă Dary, reprezentată prin dl. Lucian Stroe, care este și vicepreședinte al Asociației Naționale de Folclor din România și Asociația Casa Doinelor din Săceani, județul Timiș, reprezentată de prof. Delia Rădmănăștean; prezentarea satului românesc, dar cel mai important fapt este ca prin prezentarea fiecărui loc natal se va constitui o Harta ad hoc a ținuturilor românești.



Ziua Copilului este celebrată în multe țări de pe mapamond în diferite zile din an, noi însă romanii știm de 1 Iunie și de versurile din poala învățătoarei:

Lunecând pe bolta albastră
A venit întâi o stea
Ca să spună pentru tine
Sa trăiești e ziua ta.

Ziua Europei este celebrată pe data de 9 mai, noi în acest an dorim să o sărbatorim pe 1 iunie împreună cu dumneavostră, să ne reamintim că suntem la cea de a XIII- a ediție și nu puține au fost momentele când "Poarta Maramureșeană" s-a deschis pentru toți românii dornici de Unire. Ambasada României în Republica Austria, Societatea Austro-Română din Viena au fost mereu alături de Cercul Cultural Româno-Austriac "UNIREA" Wiener Neustadt în organizarea acestei mari sărbători pentru românii stabiliți în Austria dar și în alte țări europene, mărturie stând colajele de materiale publicate de-a lungul acestor ani.

Ziua Romanilor este o sărbătoare a păcii, a reîntregirii de neam și țară, mai nou instituită dar cu profunde conotații.
Semnificația Serbării noastre, care se întinde pe două zile vine să adâncească un prețios fapt, acela ca Romanul în veci nu piere, așa cum scriitori de mare virtute au cântat satul romanesc, George Coșbuc, Vasile Alecsandri, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu și Lucian Blaga parafrazându-l, spunând cum Veșnicia s-a născut la sat.

Omagiem și noi prin cele 3 sărbători cu un generic anume ales pentru a ne pune sufletul de roman pe un izvor mânat de dor, care nu va seca nicicând de am veni din orice alt pământ.

Invităm pe toți acei care simt românește fără ură și dezbinare, că anii 100 de la Marea Unire încă nu ne-au stins sentimentele din contră ni le-au aprins.

Întâlnirea se va încheia într-un mod duhovnicesc participând la Sf. Liturghie ce va avea loc la Biserica Ortodoxă Română "Sfânta Parascheva" din Wiener Neustadt, preot Paroh Răzvan Gască și la o Agapă frățească duminică pe data de 2 iunie 2019.

Referenți: 

Col (r) dr.ing. Constantin Avădanei - Lansarea Albumului Memorialistic - "170 de ani de la nașterea marelui pictor Sava Henția"
Col (r) Grigore Toloacă - Lansarea cărții "Eroul de la Capul Podului"
Prof. Floare Ranta Cândea - "Macea Înscrisuri Monografice"& Revista "Gutenberg" concept nou
Dr. Gabriela Marco - "Micro Europa în mijlocul Europei"
Istoric Eugeniu Criste - Comunicări, Ziua Europei 
Prof.univ.dr. Anton Ilica - "Eminescu  Omul Deplin al Culturii Române"
Dir.F.C.A Mircea Boran - 50 de ani de Foto Club Arad
Prof.Univ.Dr. Otilia Sîrbu - "Mitul Demitizării"
Poeta Adriana Weimer 
-"Lumină de stea" și Revista Periodic de Artă și Cultură "UNIREA" Austria
Poeta Mariana Moga - "Dicționar de reliefuri literare românești"
Prof. Petru Panduru - Prezentarea satului bănățean atât prin versuri cât și prin cântec și în special cel din Caraș-Severin
Prof. Dr. Doina Iovănel Spineanu - "Fantazia unei flori"
Prof. Nadia Urian - "Satul poveștilor"
Poeta Sava Sifora - "Diamantele Luminii"
Scriitoare Daniela Gumann - "Îngrijitoarea"
Scriitor Constantin Gumann - "Evadarea mea din comunism"


Invitat special:  Dr. etnograf Maria Mândroane - Muzeul Satului Bănățean Timișoara



Vă așteptăm cu mult drag, sâmbătă 1 Iunie 2019, ora 16:00!

Restaurant Johann Prandl
2493 Lichtenwörth (Wiener Neustadt)
Haupstrasse 39




Organizatori: 
Cercul Cultural Româno-Austriac "UNIREA" Wiener Neustadt

Parteneri Media: 

Agenția Națională de Presă AGERPRES România
AJRP Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni Canada RadioTV Unirea Austria  

Informații:
Telefon: 
+43 6643419664




Wednesday, May 22, 2019

Fwd: Invitation - Hearing on Communicating Disability Rights (28/06/2019 - Brussels)




Click here if you are having trouble viewing this message.




 
 

INVITATION

Public Hearing - 28 June 2019 - Brussels
 
 
Communicating Disability Rights
 
 
The European Economic and Social Committee has the pleasure to invite you to its public hearing on "Communicating Disability Rights".

The event will focus on three main questions:  
  • What is the role of the Media in raising awareness on disability rights and combating stigma towards persons with disability?
  • How can the Media help in portraying persons with disability in a manner consistent with a human rights approach to disability?
  • What can be done to enhance the voice of persons with disability in the Media?
Speakers will include, among others, representatives from the European Disability Forum (EDF), European Broadcasting Union, Human Rights Watch, Foundation for support of employment of persons with disabilities, Media Diversity Institute, Aslam Association.

Your presence and input are most welcome!

The draft agenda and the registration form are available on the EESC website.

Please feel free to forward this invitation to anybody that may be interested.

For any questions related to the event please contact Ms
Valeria Atzori by e-mail or by telephone (+32(0)2 546.87.74).


N.B.: The European Economic and Social Committee does not cover participants' travel and subsistence costs.
 
 
Venue: EESC, Room VMA 3, Rue Van Maerlant 2, 1040 Brussels

Friday 28 June 2019, 9:30-13:00

 
 

INVITATION

Audition publique - le 28 juin 2019 - Bruxelles
 
 
Communiquer les droits des personnes handicapées
 
 
Le Comité économique et social européen a le plaisir de vous inviter à l'audition publique sur le thème "Communiquer les droits des personnes handicapées".

Cette audition publique se concentrera sur trois questions importantes:
  • Quel est le rôle des médias dans la sensibilisation aux droits des personnes handicapées et la lutte contre leur stigmatisation?
  • Comment les médias peuvent-ils aider à représenter les personnes handicapées d'une manière compatible avec une approche des droits de l'homme et du handicap?
  • Comment peut-on agir pour faire entendre la voix des personnes handicapées dans les médias?
Le Forum européen des personnes handicapées (EDF), European Broadcasting Union, Human Rights Watch, Fonds de dotation pour l'emploi des personnes handicapées, Media Diversity Institute, Aslam Association entre autre, figureront parmi les intervenants de cet événement.

Votre présence et votre contribution sont les bienvenues!

Vous trouverez le programme et le formulaire d'inscription sur le site du CESE.

N'hésitez pas à transmettre cette invitation à toute personne qui pourrait être intéressée.

Pour toute question concernant cet événement, veuillez contacter Valeria Atzori par e-mail ou par téléphone (+32(0)2 546.87.74).

NB: Le CESE ne couvre pas les frais de voyage et de séjour des participants.
 
 
Lieu: CESE, salle VMA 3, Rue Van Maerlant 2, 1040 Bruxelles

vendredi, le 28 juin 2019, 9h30-13h00
 
 

European Economic and Social Committee / Comité économique et social européen
Rue Belliard 99, 1040 Bruxelles