Monday, September 14, 2009

FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE „NICOLAE LABIŞ” Ediţia a XLI-a, 2009

CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA
CENTRUL CULTURAL BUCOVINA
SECŢIA: CENTRUL PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA
CULTURII TRADIŢIONALE SUCEAVA
FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE „NICOLAE LABIŞ”
Ediţia a XLI-a, 2009


Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Primăria comunei Mălini şi Complexul Muzeal Bucovina, organizează ediţia a XLI-a a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”, în perioada 16 – 18 octombrie 2009, la Suceava şi Mălini.
Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie.

R E G U L A M E N T
1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.
2. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.
3. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Cultural Bucovina,
Secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava
Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228
4. Lucrările se trimit până la data de 17 septembrie 2009. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un Curriculum Vitae al autorului. În Curriculum Vitae se va specifica în mod obligatoriu: numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.
5. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci (5) poezii şi maximum zece (10).
6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Nicolae Labiş”, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete mălinene” , volum editat de Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
7. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 9 octombrie 2009, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Suceava şi Mălini între 16 şi 18 octombrie 2009. Manifestările vor consta în lansări de carte, conferinţe literare, expoziţii, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură masa, cazarea şi cheltuielile de transport (bilete de tren-clasa a doua). În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel târziu la data de 13 octombrie 2009, pentru a face rezervările necesare.
8. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
9. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
10. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:
- Marele premiu „NICOLAE LABIŞ”
- Premiul I
- Premiul II
- Premiul III
Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.

Relaţii suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc
Director General, Consultant artistic pe creaţie literară,
Petre Horvat Carmen Veronica Steiciuc

No comments: