Sunday, August 31, 2008
Conferinta internationala Calitate – Inovare – Integrare Europeana
Conferinta internationala Calitate – Inovare – Integrare Europeana
Comunicat de presa nr 2/ 28 august 2008 pentru difuzare 01 - 03 septembrie 2008
In perioada 18 – 20 septembrie 2008, Sibiul va fi gazda primei editii a Conferintei Internationale “Calitate - Inovare - Integrare Europeana –QIEI 2008”, eveniment organizat de catre Academia de Studii Economice din Bucuresti, in colaborare cu Universitatea Erlangen – Nüremberg din Germania, Universitatea Tehnica din Viena, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca si Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.
Conferinta Internationala “Calitate – Inovare - Integrare Europeana”, care se desfasoara cu sprijinul Ministerului Economiei si Finantelor din Romania si in colaborare cu Institutia Prefectului Judetul Sibiu, isi propune sa reuneasca intr-un amplu schimb de experienta, personalitati din mediul academic, cercetatori, doctoranzi, consultanti si oameni de afaceri din intreaga lume.
Obiectivul principal al Conferintei il reprezinta stabilirea unor conexiuni intre reprezentantii mediului academic si specialistii din practica economica, implicati in managementul calitatii si inovatiei, cu interese interdisciplinare in domeniul afacerilor si integrarii europene si cei preocupati de cele mai recente orientari privind: standardele europene de excelenta in afaceri, antreprenoriat, inteligenta organizationala si dezvoltarea competitiva, proprietatea intelectuala, managementul intreprinderilor in context multicultural, sistemele integrate de management calitate – mediu – securitate, dezvoltare durabila. Vor fi, de asemnea, dezbatute problemele actuale de interes privind dezvoltarea Comunitatii Europene, ocazie cu care se va reflecta la evolutia procesului de integrare europeana, precum si asupra dinamicii generate de aceasta evolutie.
Lucrarile conferintei se desfasoara in plen si pe sectiuni paralele, in cadrul carora vor fi prezentate cca 150 de lucrari, de catre participanti din Romania, Germania, Austria, Italia, Marea Britanne si din alte tari. De asemenea, sunt prevazute ateliere de lucru dedicate mediului de afaceri, referitoare la urmatoarele teme: 1) Imbunătăţirea sistemului de evaluare a performanţelor întreprinderilor mici şi mijlocii din România, în relaţie cu modelul european de management al calităţii; 2) Managementul strategic şi operaţional al organizaţiilor în contextul globalizării economiei. Măsuri pentru asigurarea sustenabilităţii acestora; 3) Inovaţia deschisă: Ce şi de ce? Soluţii posibile pentru mediul economic din România.
Evenimentul este un prilej excelent de socializare si de explorare a culturii locale, permitind in acelasi timp oportunitatea unui network academic si profesional publicistic de inalta tinuta.
Programul detaliat al conferintei poate fii accesat online la adresa www.qiei2008.ase.ro
Reprezentatii presei sunt invitati sa participe la o scurta conferinta de presa desfasurata in data de 19 Septembrie, intre orele 11.00- 11,30 la Hotelul Continental Forum, etaj 1 , Sibiu.
Va rugam transmiteti confirmarile de participare la conferinta de presa pe adresa de e-mail ariadna_petri@hotmail.com sau mobil 0721 78 38 78 , cel tirziu 18 septembrie 2008 , ora 17.
Evenimentul este sponsorizat de catre Hertz Romania, Remtours Romania, SC Carp SRL Bucuresti, EXIMTOUR Romania, beneficiind de urmatoarele parteneriate media: Postul de Radio Romania Actualitati, Revista “Calitatea –acces la succes” din Romania, Unyson Radio, Ziarul Roman in UK si Societatea Romanca din Marea Britanie.
Comitetul de organizare al Conferintei internationale QIEI 2008, Sibiu,
18-20 septembrie 2008. www.qiei2008.ase.ro
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment