Friday, June 25, 2010

Emisiuni noi la TVRi

Sâmbătă, 19 iunie, ora 11.00, la TVR Internaţional a debutat „Români despre români”, un nou program de larg interes. Emisiunea realizată şi prezentată de Marius Dobrescu este o revistă a presei de limbă română din străinătate. Săptămânal, pe parcursul a 15 minute, românii din întreaga lume vor afla ce mai scriu publicaţiile lor, oriunde s-ar afla acestea. Ca o noutate absolută, Marius Dobrescu va aborda cele mai importante ştiri din publicaţiile româneşti de pretutindeni, având totodată discuţii şi comentarii audio cu jurnaliştii care le-au scris.
Noua emisiune a fost special concepută de echipa TVRi pentru a veni în completarea programului „Romania în văzul lumii", în care Horia Gruşcă realizează o sinteză despre articolele din presa străină despre ţara noastră.

„Români despre români” este emisiunea care marchează trecerea la grila de vară a postului TVRi, o grilă adaptată publicului telespectator în acest sezon. Păstrând interactivitatea programelor existente, TVRi va aduce o paletă extinsă a informaţiilor de mare interes în acest sezon. Fie că este vorba de evenimente culturale, sociale sau de divertisment, TVR internaţional vă va ţine la curent cu tot ceea ce este bine să aflaţi în această vară.

În acest sens, oferta emisiunilor informative de la TVRi include o nouă producţie. „Actualitate la Bucureşti” va aduce telespectatorilor din întreaga lume, cele mai de interes informaţii despre evenimentele din capitala României. Fie că sunt politice, sociale, legislative sau economice, evenimentele vor fi aduse la TVRi săptămânal de Ana Maria Bobe, din 27 iunie, în fiecare duminică, de la ora 21.05.

Oferta TVRi pentru vara 2010 va fi completată de transmisia în direct a celor mai importante evenimente culturale din acest sezon, precum: Festivalul Internaţional pentru Copii TI AMO, festivalul Mamaia, festivalul Cerbul de Aur Junior şi Concursul Internaţional Cerbul de Aur.

"4th LONDON INTERNATIONAL YOUTH CIRCUS FESTIVAL 2010

CIRCUS CIRCUS CIRCUS
The 4th London International Youth Circus Festival 2010 Fabulous young artists from around the world Finland, Lithuania, Australia, Wales & England.
Riverside Studios, 13th to 18th July 2010

H&F PCT - Your Health 2010 Festival

Your Health 2010

NHS Hammersmith and Fulham is holding the borough’s first health and wellbeing festival in Hammersmith’s Lyric Square and Theatre on Saturday 3 July.

Your Health 2010 is running from 10am to 4pm and will be a mix of fun and serious debate on local NHS issues. With drop-in health and dental checks, along with interactive exercise sessions, the festival will be a one-stop shop for practical advice and information about health and wellbeing.

The aim is to find out what people in the borough think of our services. Plans to improve health in the borough need to be built on the views of residents and this event is the start of a genuine discussion with local people about how to improve health services and address the financial challenges facing the NHS.

The main event will be an open debate with local NHS leaders, including Jeff Zitron, NHS Hammersmith and Fulham Chair and Dr Tim Spicer, NHS Hammersmith and Fulham GP. The debate is taking part at 1pm and free tickets are available now.

There will also be short workshops running at 12:00pm on spending in healthcare and GP access, and at 2pm on young people and health, and making healthcare fair for everyone. Find out more at www.yourhealthfestival.org.uk

We want as many people as possible to attend the event, so please spread the word.

If you have a question you’d like to ask, or would like a free ticket to the open debate event, email communications@hf-pct.nhs.uk or telephone 020 3313 7254.

" BRASOV - de la CORONA la ....CERBUL DE AUR " concurs cu premii

Dragi prieteni, va invitam sa participati la un nou concurs cu premii, cu titlul „Brasov – de la Corona la ... Cerbul de Aur”, organizat de Radio România International si Televiziunea Româna.
Va invitam sa urmariti emisiunile RRI, site-ul www.rri.ro si profilurile noastre de pe Facebook si Twitter, sa raspundeti corect, în scris, la câteva întrebari si puteti câstiga. Concursul va dura pâna la 15 iulie 2010, data postei.
Intrebarile:
- Câti ani de atestare documentara a Brasovului se sarbatoresc în 2010?
- Mentionati 3 nume diferite pe care le-a purtat Brasovul de-a lungul istoriei.
- Cum se numeste lacasul de cult care reprezinta simbolul Brasovului si care a primit actualul nume în urma marelui incendiu din 1689?
- Mentionati 3 artisti cunoscuti care au concurat sau au concertat la “Cerbul de Aur” de-a lungul timpului.
Va rugam sa ne scrieti prin posta, prin fax, prin e-mail sau direct pe formularul de pe site si ce v-a determinat sa participati la concurs si, în masura în care doriti, sa mentionati si sursele de informare, altele decât emisiunile postului nostru de radio, site-ul RRI sau profilurile de pe Facebook, Twitter si Flickr. Coordonatele noastre sunt: Radio România International, str. G-ral Berthelot nr. 60-64, sector 1, Bucuresti, PO Box 111, cod 010165, fax 00.40.21.319.05.62, e-mail: ro@rri.ro
Asteptam raspunsurile dvs. pâna la 15 iulie 2010, data postei. Câstigatorii vor fi anuntati în ultima saptamâna a lunii iulie, pentru a avea timp sa-si pregateasca sejurul în România. Succes!

Cu sitma,
Simona Constantin

Friday, May 28, 2010

Reprezentanti ai comunitatii romanesti din Marea Britanie in vizita la Bucuresti

Articol preluat de pe portalul www.romani-online.co.uk

La invitatia secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, în perioada 19-20 mai 2010, o delegatie a românilor din Marea Britanie a fost la Bucuresti pentru o serie de întâlniri cu autoritatile statului roman.




Delegatia din Marea Britanie s-a întâlnit cu domnul Traian Basescu, Presedintele României, care a subliniat disponibilitatea autoritatilor de la Bucuresti de a sprijini comunitatea de români stabiliti în Marea Britanie atât sub aspectul pastrarii identitatii culturale, lingvistice si religioase cât si al integrarii în societatea britanica.





Românii din Marea Britanie au discutat, de asemenea, cu domnul Eugen Tomac, secretar de stat pentru românii de pretutindeni despre nevoia scolilor de duminica de limba româna în Regatul Unit, despre problemele legate de accesul pe piata muncii din Marea Britanie pentru români si despre cum ar putea contribui comunitatea româneasca la schimbarea imaginii României în Marea Britanie.



În cadrul discutiilor a fost accentuata nevoia unei comunicari mai strânse între românii din Marea Britanie si autoritatile din România.






În cadrul întâlnirii cu domnul Teodor Baconschi, ministrul afacerilor externe, s-a discutat despre posibilitatea deschiderii unui consulat general la Edinburgh si despre continuarea demersurilor diplomatice pentru ca românii sa beneficieze de drepturi egale cu ceilalti cetateni ai statelor membre UE în ce priveste accesul pe piata muncii din Marea Britanie.




Ministrul afacerilor externe a încurajat totodata comunitatea de români care lucreaza în City, principalul centru financiar al Marii Britanii, sa furnizeze României expertiza financiara prin intermediul ambasadei de la Londra.


Discutiile de la Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului s-au axat pe nevoia mentinerii identitatii românesti în cadrul comunitatii din Marea Britanie, dorinta dezvoltarii scolilor de duminica de limba româna, posibilitatea înfiintarii de lectorate românesti în Regatul Unit si organizarea de cursuri de limba, cultura si civilizatie româna pentru comunitatea româneasca din Marea Britanie.



De asemenea, s-a discutat despre situatia studentilor români care studiaza în Regatul Unit.

În timpul discutiilor de la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, membrii delegatiei au accentuat nevoia eliminarii restrictiilor de pe piata muncii din Marea Britanie pentru cetatenii români, necesitatea unei mai bune informari a românilor care muncesc în Regatul Unit despre drepturile lor si integrarea absolventilor români din Marea Britanie pe piata muncii din România.



Membrii delegatiei au fost primiti si la Institutul Cultural Român, unde au atras atentia asupra nevoii pastrarii identitatii românesti în cadrul comunitatii din Marea Britanie. A fost subliniata importanta promovarii dreptului cultural în diaspora si necesitatea implicarii oamenilor de afaceri în actiuni culturale românesti în Marea Britanie.




În timpul întâlnirii cu domnul William Gabriel Brînza, deputat de diaspora, mebrii delegatiei au discutat despre initiativa înfiintarii unei comisii parlamentare pentru românii din strainatate si despre problemele legate de accesul pe piata muncii din Marea Britanie pentru români.

În cadrul vizitei la TVR International, mebrii comunitatii românesti din Marea Britanie au subliniat necesitatea realizarii mai multor reportaje despre partile frumoase ale României, despre încheierea unor parteneriate de mediatizare a evenimentelor din cadrul comunitatii românesti din Regatul Unit, precum si despre difuzarea mai multor reportaje din diaspora.




În timpul întâlnirii de la Societatea Româna de Radiodifuziune, membrii delegatiei s-au aratat interesati de colaborarea cu radiourile publice din România, atât în ce priveste mediatizarea evenimentelor din cadrul comunitatii românesti din Marea Britanie, cât si realizarea unor proiecte comune.






Comunicate:

Presedintie: http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12103&_PRID

MAE:
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=43640&idlnk=2&cat=4

William Branza - Camera Deputatilor:

PD-L: http://www.pdl.org.ro/index.php?page=noutati&an=2010&luna=05&data=2010-05-20
DRP: dprp.gov.ro

Financiarul : http://www.financiarul.ro/?s=ionela+flood+and+basescu

Romani Online: http://www.romani-online.co.uk/index.php?option=com_content&view=article&id=133256

****************************************************

Reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din Marea Britanie în vizită la Bucureşti


La invitaţia Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), din cadrul Guvernului României, în perioada 19 – 21 mai 2010, reprezentanţi ai mai multor organizaţii româneşti de pe teritoriul Marii Britanii s-au deplasat la Bucureşti, pentru o serie de întâlniri cu autorităţile din România. Acţiunea a făcut parte din seria de consultări lansată de DRP cu scopul consolidării relaţiei dintre statul român şi comunităţile româneşti de peste hotare. Organizaţiile participante fac parte din programul de întâlniri regulate ale Ambasadei României din Londra cu membrii activi ai comunităţii româneşti din Marea Britanie: Fundatia Ratiu / Centrul Cultural Romanesc, ROMANi ONLiNE, Scotish Romanian Society, Canterbury University Romanian Students Society, Romanian Self Support Group, CityLink Group, Societatea Romanca, Consulatul Onorific al Romaniei din Leeds.

DRP a organizat pentru oaspeţii din Marea Britanie o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor româneşti cu atribuţii în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni. Membrii delegaţiei s-au întâlnit cu preşedintele României, cu ministrul de externe, cu secretari de stat din Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, cu directorul Societăţii Române de Radiodifuziune, cu deputatul de diaspora pentru Europa de Vest, precum şi cu directori ai departamentelor pentru diaspora din cadrul Institutului Cultural Roman şi TVR Internaţional.


Vizita a avut ca rezultat o mai bună cunoaştere a instituţiilor statului care susţin activităţi dedicate românilor din străinătate, precum şi o mai bună cunoaştere a problemelor specifice legate de situaţia actuală a comunităţii româneşti din Marea Britanie.

Dintre numeroasele subiecte abordate în cadrul întâlnirilor dintre autorităţi şi delegaţia românilor din Marea Britanie, menţionăm:

-nevoia eliminării restricţiilor de pe piaţa muncii din Marea Britanie pentru cetăţenii români;
-continuarea demersurilor diplomatice pe lângă guvernul Majestăţii Sale pentru ca românii să beneficieze de drepturi egale cu ceilalţi cetăţeni ai statelor membre UE;
-necesitatea unei mai bune informări a românilor care muncesc în Marea Britanie despre drepturile lor;
-îmbunătăţirea calităţii serviciilor consulare, membrii delegaţiei solicitând ca să se înfiinţeze mai multe consulate în Marea Britanie pentru a se evita costurile unei deplasări la Ambasada României de la Londra, dar şi costurile privind legalizarea actelor;
-posibilitatea deschiderii unui consulat general la Edinburgh, eliminând astfel necesitatea deplasărilor pe distanţe foarte mari;
-nevoia şcolilor de duminică de limba română în Marea Britanie;
-posibilitatea înfiinţării de lectorate româneşti în Marea Britanie;
-organizarea de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română pentru comunitatea românească din Marea Britanie;
-solicitarea unui număr mai mare de burse pentru studenţi şi a mai multor locuri în taberele din România;
-situaţia studenţilor români care studiază în Marea Britanie;
-integrarea absolvenţilor români din Marea Britanie pe piaţa muncii din România; efectuarea demersurilor necesare pentru abrogarea articolului potrivit căruia tinerii care pleacă la studii în străinătate, prin Bursa Guvernului României, sunt obligaţi să revină în ţară fără a li se asigura un loc de muncă; alternativ, eliminarea totală a Bursei Guvernului României pentru a se evita irosirea banului public, întrucât nu se poate acorda tratament preferenţial pe piaţa muncii din România absolvenţilor care se întorc;
-importanţa promovării dreptului cultural în diaspora;
-necesitatea implicării oamenilor de afaceri în acţiuni culturale româneşti în Marea Britanie;
-încurajarea comunităţii de români care lucrează în City, estimată la peste o sută de membri, să furnizeze României expertiză financiară prin intermediul ambasadei de la Londra;
-modalităţi de îmbunătăţire a imaginii românilor de peste hotare;
-cum ar putea contribui comunitatea românească la schimbarea imaginii României în Marea Britanie;
-încheierea unor parteneriate de mediatizare a evenimentelor din cadrul comunităţii româneşti din Marea Britanie cu TVR Internaţional şi Radio România Internaţional;
-difuzarea pe TVRI şi RRI a mai multor reportaje din diaspora; colaborarea cu radiourile publice din România, atât în ce priveşte mediatizarea evenimentelor din cadrul comunităţii româneşti din Marea Britanie, cât şi realizarea unor proiecte comune;
-găsirea de soluţii pentru menţinerea identităţii culturale şi lingvistice, prin realizarea de proiecte comune;
-susţinerea proiectului legislativ care prevede înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru românii din diaspora, pentru a avea asigurarea că problemele românilor din afara graniţelor ţării îşi vor găsi mai repede rezolvarea;
în acest fel, comisia parlamentară fiind forţată să-şi continue activitatea indiferent de schimbările politice din România;
-schimb de opinii cu privire la modalităţile de cooperare dintre autorităţile din România şi asociaţiile comunităţii româneşti din Marea Britanie în vederea analizării problemelor cu care se confruntă românii;
-creşterea interesului faţă de problemele cu care se confruntă membrii comunităţii româneşti din Marea Britanie şi a ofertei de sprijin pentru proiectele acestora;
-disponibilitatea autorităţilor de la Bucureşti de a sprijini comunitatea românească din Marea Britanie, atât sub aspectul păstrării identităţii culturale, lingvistice şi religioase, cât şi al integrării în societatea britanică.

Potrivit estimărilor, comunitatea românească din Marea Britanie numără în prezent peste 250.000 de persoane. Conform statisticilor oferite de site-ul UK BIA, numai după aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, se estimează că aproximativ 80.000 de români şi-au regularizat raporturile de muncă sau au început să desfăşoare activităţi pe cont propriu în Marea Britanie. Mulţi dintre aceştia au decis să rămână în Marea Britanie pe termen lung, aducându-şi cu ei familiile. În anul 2009, circa 7.500 de lucrători au desfăşurat activităţi sezoniere în agricultură. De asemenea, datorită reducerii taxelor de studii odată cu intrarea în Uniunea Europeană, a crescut exponenţial şi numărul studenţilor români. Se apreciază că în prezent sunt peste 3.500 de studenţi români în Marea Britanie.

Românii din Marea Britanie sunt organizaţi în peste 30 de asociaţii şi fundaţii, majoritatea acestora fiind înfiinţate în ultimii 5 ani. Cele mai multe asociaţii sunt în Londra. Există asociaţii culturale, profesionale (medici, studenţi, oameni de afaceri) şi comunitare. Activităţile acestora se desfăşoară pe bază de voluntariat.

Românii din Marea Britanie beneficiază de 2 publicaţii tipărite, 6 portaluri, 2 radiouri online, şi o publicaţie online. În ultimii ani s-au înfiinţat, mai ales la Londra, peste 20 de magazine româneşti şi 10 restaurante. De curând, s-a deschis primul magazin online cu produse alimentare româneşti. În Marea Britanie, există peste 20 de biserici româneşti. Tot în ultimii ani, s-au înfiinţat 6 consulate onorifice în Anglia, Scoţia, Tara Galilor şi Irlanda de Nord. Majoritatea românilor se află în Londra. Din cauza crizei financiare, în prezent se înregistrează un proces de migrare a românilor către nordul Marii Britanii în căutarea unui loc de muncă. Se estimează că, în acest moment, peste 20.000 de români trăiesc în Scoţia, factorul principal de atracţie fiind atitudinea pro-europeană a Scoţiei.

În cadrul programului DRP, Fundaţia Raţiu din Marea Britanie a fost reprezentată de Ramona Mitrică, director. Înfiinţată în 1979 la Londra, de către Ion şi Elisabeth Raţiu, pentru a promova şi susţine învăţământul şi cercetarea în domeniul culturii şi istoriei ţării şi poporului român, Fundaţia acordă în prezent peste 100 de burse anual pentru studii de masterat şi doctorat în Marea Britanie, programe de cercetare în domenii variate şi proiecte româno-britanice care se desfăşoară în România şi în Marea Britanie. Fundaţia Raţiu susţine şi finanţează mai multe organizaţii independente, atât în Marea Britanie, cât şi în România. În Marea Britanie, Fundaţia găzduieşte şi finanţează Centrul Cultural Românesc din Londra, Fundaţia Pro Patrimonio pentru conservarea patrimoniului din România, organizaţia de caritate Relief Fund for România şi Şcoala românească de cultură şi civilizaţie.

În România, Fundaţia finanţează Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda şi Fundaţia Raţiu România din Bucureşti.

Printre proiectele organizate şi finanţate de Fundaţie se numără: Festivalul de Film Românesc de la Londra, premiul „Corneliu M. Popescu” pentru Traducere din Poezia Europeană, seria de conferinţe Culture Power, expoziţii de fotografie, publicaţii electronice, editarea jurnalelor lui Ion Raţiu din perioada de exil, 1940 - 1989.

Detalii la:
www.ratiufamilyfoundation.com şi www.romaniananculturalcentre.org.uk



Portalul ROMANi ONLiNE UK a fost reprezentat de Adrian Cherciu, fondator şi director. Înfiinţat la Londra în 2004, scopul portalului ROMANi ONLiNE UK este de a susţine românii aflaţi deja pe teritoriul Marii Britanii sau care intenţionează să emigreze în Marea Britanie, oferindu-le informaţii utile şi corecte, şi ajutându-i astfel să se integreze mai uşor în societatea britanică.

În acelaşi timp, ROMANi ONLiNE sprijină comunitatea românească din Marea Britanie să îşi păstreze identitatea şi tradiţiile, facilitând accesul la evenimentele româneşti din Marea Britanie. ROMANi ONLiNE numară peste 10.000 de membri înregistraţi, şi peste 50.000 de vizitatori unici în fiecare lună.

O altă ramură a ROMANi ONLiNE o constituie Radio ROMANi ONLiNE, care este dedicat românilor de pretutindeni, în special celor care, dintr-un motiv sau altul, au decis sa părăsească România, permanent sau temporar şi care emite 24/7 începând cu 2007. De asemenea, cea mai nouă secţiune o constituie primul magazine online cu produse alimentare româneşti din Marea Britanie.

Printre proiectele organizate şi finanţate de ROMANi ONLiNE se numără: Proiectul de cercetare sociologică Personalităţi române în Marea Britanie, campaniile caritabile periodice, întâlniri periodice cu membrii comunităţii virtuale ROMANi ONLiNE şi Biroul de Informaţii.

Echipa ROMANi ONLiNE numără 13 voluntari.

Detalii la:
www.romani-online.co.uk
Prezentarea video poate fi accesata AICI




Canterbury University Romanian Student Society ( CURSS) a fost fondată în 2008, cu scopul de a crea o platformă de socializare şi informare pentru studenţii români care studiază la Canterbury Christ Church University, cât si pentru a facilita integrarea acestora în societatea britanică.

Asociaţia a avut ca proiecte: organizarea vizitei domnului Ambasador Dr. Ion Jinga, celebrarea zilei naţionale 1 Decembrie, seara filmului românesc, propunerea şi implicarea în organizarea unei secţii de vot pentru alegerile prezidenţiale . La universitatea Canterbury Christ Church studiază peste 300 de români, iar aceste proiecte au avut ca scop întâmpinarea nevoilor studenţilor români, cat şi promovarea culturii româneşti în cadrul societăţii studenteşti britanice.



Societatea Romanca, organizatie non-guvernamentala si non-profit a romanilor din Marea Britanie a luat nastere in iunie 2005 in scopul de a oferi asistenta si consultanta in vederea integrarii sociale a romanilor care traiesc si muncesc in societatea multiculturala britanica. Obiectivul nostru consta in a pastra vii traditiile, cultura si limba romana si in a le face cunoscute in Marea Britanie. Asociatia functioneaza in regim de voluntariat pe baza proiectelor propuse de catre membrii comunitatii romanesti.


Realizam aceastea prin diferite activitati sociale pe care le dezvoltam: concerte de muzica clasica, expozitii, cine dansante, proiectii de film, furnizare informatii si acces la training pentru membrii si voluntari, dezvoltarea personala prin voluntariat si coaching, acces la informatii locale, precum si alte proiecte initiate de membrii nostri (participari in diferite festivale si evenimente locale, acordare de interviuri, sfaturi cetatenesti, newsletter, website si blog).

Activitatile pe care le desfasuram in cadrul societatii "Romanca" sunt: integrare sociala, ajutor comunitar, suport emotional, activitati de petrecere a timpului liber, dezvoltarea relatiilor in comunitate (networking), proiecte cu si pentru tineret, voluntariat si dezvoltare personala, accesul rapid al romanilor la informatie, campanie de lobby pentru imbunatatirea imaginii Romaniei.

Proiecte: Impreuna suntem mai puternici-proiect dedicat parintilor singuri. Grupul Iconografic Romanca – ateliere de lucru pentru icoana si estetica derulate de catre Aurelia Chiriac Carabinieru. “Romanian Days” in Fulham si Hammersmith Festival, ed I-IV-a, 2004-2007 proiect celebrind identitatea culturala romanesca in festivalul local, londonez. Romanian Muzical Adventure 2005, in parteneriat cu Fundatia Silvestri, ce a promovat 15 compozitori romani moderni si contemporani pe scenele londoneze. Art & Music Festival Pro Patrimonio 2006, in parteneriat cu Pro Patrimonio Foundation, dedicat artei si traditiilor populare contemporane romanesti. Invitation to composers proiect care beneficiaza de finantare UE, in parteneriat cu London Schubert Players, AIM si ICR Paris, promovand recuperearea patrimoniului muzical european printr-un concurs de compozitie de rescriere a unor lucrari muzicale rare . Castigatorului acestui concurs anual i se decerneaza premiul Constantin Silvestri celebrand memoria marelui compozitor.

Detalii la:
www.romanca.co.uk




Societatea de Prietenie Anglo-Romana, cu sediul la Leeds, precum si Consulatul Onorific de la Leeds au fost reprezentate de Ovidiu Staicu. Societatea de Prietenie Anglo-Romana (Anglo-Romanian Friendship Society) este o organizatie non-guvernamentala si non profit, care a fost infiintata in anul 2009 pentru a sprijini si dezvolta schimburile culturale, educationale si de afaceri intre cele doua popoare.

Ideea de la care a pornit a fost si ramane promovarea valorilor romanesti si englezesti pentru o mai buna integrare sociala. Consulatul Onorific de la Leeds, cu jurisdictia Yorkshire, Humberside si Nord-Vestul Angliei este primul Consulat Onorific ce a oferit servicii consulare in mod regulat in afara Londrei. Prin activitatea sa neincetata, Consulatul Onorific de la Leeds a avut importante contributii culturale si educationale in promovarea valorilor romanesti in comunitatea englezeasca.





NOTA: Fotografiile din acest document sunt publicate prin amabilitatea DRP.

Icon: Guiding Light in Life in Romanian Orthodox Church Cardiff, UK/ Expozitie:Icoana lumina calauzitoare in viata, Biserica Ortodoxa Cardiff

Icon: Guiding Light in Life of the Romanian Orthodoxy presents a collection of Christian Orthodox icons by Romanian artist Aurelia Chiriac Carabinieru coordinator of Iconographic Group, Romanca Society.



When: 30 May 2010, 11.00 – 17.00

Where: The Church "Hramul Tuturor Sfintilor si Arhidiacon Sf Stefan",
Pentre Gardens, Grangetown, CF11 6QX, Cardiff, Wales, UK.

Admission: free.
RSVP: Aurelia Chiriac Carabinieru: 0044 7733 72 0378


The exhibition aims to promote the Romanian spiritual tradition of Byzantine iconography. Aurelia Chiriac Carabinieru’s icons, tempera-painted on wood with applied gold leaf, are an invitation to thought and contemplation.


The artist Aurelia Chiriac Carabinieru and the Priest Chirila Sorin from the Church of "Hramul Tuturor Sfintilor si Arhidiacon Sf Stefan", Cardiff, UK will present a talk on the exhibition.

Aurelia Chiriac Carabinieru graduated from the University of Psychology and Social Assistance Iasi with a degree in aesthetics. Together with the Foster Care Centre Bucium in Iasi she founded a Iconography Centre for children with creative skills. Their works were awarded the first place in the international exhibition Life Always Prevail in Tel Aviv. Currently her icons are exhibited in private collections , monasteries and churches in Romania and England.

The exhibition is organised by the ‘Romanca’ Society in partneship with "Hramul Tuturor Sfintilor si Arhidiacon Sf Stefan" Church , Cardiff with support from Sf Gheorghe Church, London.
Special thanks to our team of volunteers and especialy to the company PACE MAA and A. Cameron.

Project Manager: Aurelia Chiriac Carabinieru . Contact details:0044 7733 72 0378 ;
e-mail:ionela@talktalk.net

We welcome everyone!

Details: http://grupulcrestinromanca.blogspot.com/
www.romanca.co.uk
**********************


Icoana,lumina calauzitore in viata - Expozitie de icoane crestin ortodoxe realizate de artista Aurelia Chiriac Carabinieru, coordonatoare a Atelierului de iconografie al Societatii Romanca.

Cand: 30 mai 2010, 11.00 – 17.00

Unde:Biserica "Hramul Tuturor Sfintilor si Arhidiacon Sf Stefan",
Pentre Gardens, Grangetown, CF11 6QX, Cardiff, Wales, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.



Expozitia Icoana ,lumina calauzitoare in viata prezinta o colectie de icoane realizate de Aurelia Chiriac Carabinieru - artist din generatia contemporana de iconografi ortodocsi din Romania.
Expozitia urmareste sa promoveze spiritualitatea traditionala romaneasca, sub forma artei iconografice de traditie bizantina. Pictate in tempera pe lemn, cu aplicatii de foita de aur, lucrarile Aureliei Chiriac Carabinieru invita la meditatie si detasare.


Aurelia Chiriac Carabinieru si Preotul Chirila Sorin, Paroh al Parohiei "Hramul Tuturor Sfintilor si Arhidiacon Sf Stefan", vor face o prezentare despre iconografia ortodoxa.

Aurelia Chiriac Carabinieru a absolvit Universitatea de Psihologie si Asistenta Sociala din Iasi cu o teza de estetica. Impreuna cu Centrul de plasament Bucium din Iasi a infiintat Centrul de iconografie pentru copii cu abilitati creative. Lucrarile acestora au primit premiul I la expozitia internationala Life Always Prevail din Tel Aviv. In prezent, icoanele artistei sunt expuse in manastiri si biserici din Romania si Anglia.


Expozitia este organizata de Societatea Romanca in parteneriat cu Biserica "Hramul Tuturor Sfintilor si Arhidiacon Sf Stefan" din Cardiff si al Bisericii Sf Gheorghe din Londra. Adresam multumiri voluntarilor care au contribuit la reusita acestui eveniment si in special firmei PACE MAA and A. Cameron.

Coordonator de proiect Aurelia Chiriac Carabinieru. Contact:0044 7733 72 0378 ; e-mail: ionela@talktalk.net

Va asteptam cu drag!

Detalii:http://grupulcrestinromanca.blogspot.com/
www.romanca.co.uk

Interpreters needed within the Newcastle

We are currently recruiting for Romanian speaking Interpreters within the Newcastle area and are enquiring if you are aware of any individuals that are considering or currently looking for interpreting assignments could you please contact me on 0207 012 6284 or sara.jimenez@thebigword.com or alternative pass my details on of any individual that you might know.



I would appreciate a respond.



Thanks

Yours Sincerely


Sara Garcia Jimenez

--------------------------------------------------------------------------------

Well Court, 14 - 16 Farringdon Lane, London, UK, EC1R 3AU

Phone: 44 (0)207 012 6284 | Fax: +44 (0)870 748 8111

E-mail: sara.jimenez@thebigword.com | Web: http://www.thebigword.com


--------------------------------------------------------------------------------

LinkUp Mitaka Ltd. Registered Office: Link Up House, Ring Road, Lower Wortley, Leeds, UK, LS12 6AB Registered in England & Wales No. 1789968

Please consider the environment before printing this email.

Wednesday, May 26, 2010

Children’s Day , 29 May 2010, 1pm at Romanian Cultural Institute London/Ziua Copilului 29 mai 2010, ora 1pm la ICR Londra

AT HOME IN BELGRAVE SQUARE
A programme developed by the Romanian Cultural Institute London,
under the patronage of HE Dr. Ion Jinga, Ambassador of Romania
to the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland
************************************************************


Fairy tales with fairies and dragons, a world of stories, puppets and drawings!


You are invited on 29 May to celebrate together


Children’s Day

and the wonderful world of childhood


Our guest from Romania is Alina Darian, author of storybooks, who will take us to the fantastic world of fairy tales.
Let us listen to and invent stories, draw and make puppets and masks, all through games!
Come At home in Belgrave Square!

29 May 2010
13.00: Guests Arrival
13.20: Welcome speech
13.30: Story-telling by Alina Darian
14.00: Workshops
15.00: Cakes and drinks

Between 13.30-15.00, parents are invited to the Brancusi Room for discussions on children and their needs.

Romanian Cultural institute
1 Belgrave Square, London SW1X 8PH


As the number of seats is limited, please confirm your participation by contacting us on 020 7752 0134, 07919 022 796 or on our email: office@icr-london.co.uk.
The workshops are designed for children only. Children aged up to 5 can be accompanied by their parents.

The event is organised by the Romanian Cultural Institute in partnership with the School of Romanian Culture and Tradition and the Românca Society.

Children’s Day is the third event in the new programme of the Romanian Cultural Institute in London called At Home in Belgrave Square. The series, running under the patronage of HE Dr. Ion Jinga, the Ambassador of Romania, aims to support and develop the initiatives of Romanian community in Great Britain. 1 Belgrave Square - the headquarters of the Romanian Cultural Institute in London - will become an open space for valuable projects of the Romanian community. The events in this programme are intended to contribute to preserving Romanian cultural and linguistic identity and will be organised in partnership with Romanian associations in the UK.


This event is part of AT HOME IN BELGRAVE SQUARE series

***********************************************************


ACASĂ ÎN BELGRAVE SQUARE
Un program al Institutului Cultural Român din Londra,
sub patronajul ES Dr. Ion Jinga, Ambasadorul României
în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord



Basme cu zâne, zmei şi dragoni, o lume de poveşti, marionete şi desene!


Vă aşteptăm pe 29 mai să sărbătorim împreună


Ziua Copilului
şi universul minunat al copilăriei

Invitata noastră din România este Alina Darian, autoare de cărţi de poveşti, care ne va conduce în lumea mirifică a basmelor.
Haideţi să ascultăm şi să inventăm poveşti, să desenăm şi să confecţionăm măşti şi păpuşi, totul prin joc!
Haideţi Acasă în Belgrave Square!

29 mai 2010
ora 13.00: Sosirea invitaţilor
ora 13.20: Cuvânt de bun venit
ora 13.30: Poveşti spuse de Alina Darian
ora 14.00: Ateliere de creaţie
ora 15.00: Prăjituri şi suc
În intervalul 13.30-15.00, părinţii sunt invitaţi în Sala Brâncuşi pentru discuţii despre copii şi nevoile lor.

Institutul Cultural Român
1 Belgrave Square, Londra SW1X 8PH


Deoarece numărul de locuri este limitat, vă rugăm să confirmaţi participarea copiilor dvs la telefoanele 020 7752 0134, 07919 022 796 sau email office@icr-london.co.uk.
Ateliere sunt dedicate exclusiv copiilor; copiii până la 5 ani pot fi însoţiţi de părinţi.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Şcoala de cultură şi tradiţie românească şi Societatea Românca.

Ziua copilului este al treilea eveniment organizat în cadrul noului program al ICR Londra intitulat Acasă în Belgrave Square. Seria, care se desfăşoară sub patronajul ES Dr. Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie, are ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de iniţiative din partea comunităţii româneşti din Marea Britanie. 1 Belgrave Square – sediul Institutului Cultural Român din Londra – va deveni un spaţiu deschis oricăror proiecte de valoare iniţiate de către comunitatea românească. Scopul evenimentelor desfăşurate în cadrul acestui program este de a contribui la conservarea identităţii culturale şi lingvistice. Evenimentele vor fi organizate în parteneriat cu asociaţiile româneşti din Marea Britanie.

Eveniment din seria ACASĂ ÎN BELGRAVE SQUARE

http://www.ziare.com/cultura/proiecte-culturale/povesti-romanesti-la-londra-de-ziua-copilului-1018068

Sunday, April 25, 2010

EXPOZITIE DE POEZIE SI GRAFICA la Espacio Niram, Madrid , Spania / EXHIBITION OF POETRY& GRAPHICS at Espacio Niram, Madrid, Spain

EXPOZITIE DE POEZIE: IONELA FLOOD
&
EXPOZITIE DE GRAFICA: ION ASTALUS, ADINA ROMANESCU, ADELA URSACHE


în Espacio Niram - Madrid

Vineri, 23 aprilie 2010, la orele 21:30 a avut loc în Espacio Niram din Madrid, Spania (Calle de la Independencia, nº2, 28013) a doua „Expoziţie de poezie”, de data aceasta în compania poetei IONELA FLOOD - un recital trilingv, colaborarea revistelor Madrid en Marco şi Niram Art.
Ionela Flood este doctorand la Academia de Studii Economice, Bucureşti, specializată în managementul de proiect şi recent a debutat ca scriitor. Ionela este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Info Manager şi al Societăţii "Românca" din Marea Britanie, şi vicepresedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor din Srăinătate, precum şi membru in bordul mai multor asociaţii din Londra. Ionela Flood, locuieste la Londra din 2002, a început să publice când a fost numită director al Centrului Cultural "Eminescu" din Bucureşti. Aici a fondat şi a condus timp de trei ani revista "Enigmaticul”. Deasemenea a publicat şi a colaborat cu agenţii de presă şi reviste culturale si de specialitate economica din Marea Britanie, România, Germania, Israel, Australia, Elveţia, Spania, Grecia şi Franţa.



Cartea "Ţărmurile Iubirii”, care a fost prezentată vineri, 23 aprilie 2010 în Espacio Niram, este prima carte cu caracter personal a acesteia, după debutul în 1999 în antologia de poeme,"Ecou de gând". În decembrie 2009 volumul a fost lansat in cadrul Congresului Spiritualitatii Româneşti de la Alba Iulia, unde a câştigat Premiul Prefecturii Alba Iulia şi Premiul pentru Debut Grigore Vieru, acordat de Liga Culturală, odată cu dezvelirea la Alba Iulia a unui bust dedicat poetului. Cartea conţine 44 poezii, scrise de-a lungul a zece ani, cu ilustraţii de Ioan Astaluş, Adina Romanescu şi Adela Ursache.

La acest eveniment literar din Espacio Niram din Madrid au participat, alături de invitata specială Ionela Flood, poetul spaniol Héctor Martínez Sanz, actorul brazilian Tales Jaloretto şi Ariadna Petri, poetă şi fondator al Cenaclului RefleXos din Madrid. Printre oaspeti am remarcat personalitati ale viectii culturale din Romania si din Spania: Gheorghe Smarandache , Directorul Institutului Eugen Ionesco din Slatina; scriitorul Alexandru Toma , pictorul Tudor Serbanescu , ziarista Georgian Stroe si Ignatio Pajon Leyra, Directorul Editurii Antigona din Madrid , alaturi de gazda evenimentului pictorul Romeo Niram.

Începând cu orele 23, seara de arta a continuat cu vernisajul expoziţiei de grafică a artistilor Ion Astalus, Adina Romanescu si Adela Ursache reprezentând o parte din lucrările care ilustrează cartea "Ţărmurile iubirii" de Ionela Flood. Expoziţia a fost deschisă de către jurnalistul Fabianni Belemuski, directorul revistei Niram Art

Ioan Astalus este sculptor şi artist grafic cu sediul în România, specializat în miniaturi. El este autorul a 14 cărţi şi a avut expoziţii personale şi de grup de grafică şi sculptură în România, Franţa, Germania , Marea Britanie şi Ungaria. Opera sa de grafică, pictură şi sculptură se află în colecţii particulare din România şi Europa.


Adina Romanescu este o tanara profesoara de arta , specializata in pictura in ulei, desen, modelaj, sculptura si grafica de carte ce isi desfasoara activitatea in Bucuresti. Arta sa a fost prezentata in expozitii colective si personale in Romania, Marea Britanie, Franta si Egipt , facand parte din colectii particulare in intreaga lume.

Adela Ursache este o tanara studenta la Colegiul Iulia Hasdeu din Bucuresti. Lucrarile sale au facut parte din numeroase expozitii colective in Romania si Marea Britanie.

Evenimentul a generat o atmosfera dinamica, dezbaterea permitand un bogat schimb de pareri si experiente interculturale, ce speram sa fie reluate in cursul acestui an cu viitoare lucrari ale artistilor prezentati cu aceasta ocazie.

Echipa Espacio Niram
www.espacioniram.com

••••••••••••••••••••

EXHIBITION OF POETRY: Ionela Flood
&
Graphics Exhibition: ION ASTALUS, ADINA ROMANESCU, ADELA URSACHE

at the Espacio Niram - Madrid, Spain

Friday, April 23, 2010, at 9:30 p.m. was presented at the Niram Espacio in Madrid, Spain (on Calle Independencia, n º 2, 28013) the second "Exhibition of poetry", this time in the company of poet Ionela Flood - a concert trilingual, Madrid en collaboration magazines and Niram Marco Art.

Please keep an eye on our website for more details.


The team of Espacio Niram
www.espacioniram.com

************************


EXPOSICIÓN DE POESÍA: IONELA FLOOD
EXPOSICIÓN DE GRÁFICA: ION ASTALUS


en Espacio Niram - Madrid
Viernes, el 23 de Abril del 2010, a las 21:30 horas, tendrá lugar en Espacio Niram de Madrid (Calle de la Independencia, Nº 82, 28013) la „Exposición de poesía de Ionela Flood”, un recital trilingüe, inglés – español - rumano, de poesías de la poeta rumana IONELA FLOOD, organizado por El Círculo Poético RefleXos con el apoyo de las Revistas Madrid en Marco y Niram Art.
Ionela Flood es estudiante de doctorado, especialista en gestión de proyectos y ha debutado recientemente como escritora. Es miembro fundador y presidente de la “Asociación de los Gestores de la Información” y de la Sociedad “Romanca” de Gran Bretaña, y vicepresidenta de la Liga Cultural para la Unidad de los Rumanos en el Extranjero, así como miembro de varias asociaciones en Londres. Ionela Flood es rumana y residente en Londres desde 2001. Empezó a publicar cuando fue nombrada directora del Centro Cultural “Eminescu” de Bucarest. Ahí fundó y dirigió durante tres años la revista “El Enigmático”. Ha publicado y colaborado con agencias de noticias y revistas culturales del Reino Unido, Rumania, Alemania, Israel, Australia, Suiza, España y Francia.

El libro “Ţărmurile Iubirii" (Las orillas del amor), que se presentará el viernes 23 de Abril del 2010 en Espacio Niram. Es su primer libro personal, después del debut en 1995 en la antología de poemas "Eco de pensamiento". En su lanzamiento en Alba Iulia, Rumania, el libro obtuvo el Premio de la Municipalidad de Alba Iulia y el Premio Debut Grigore Vieru. El libro, escrito durante más de diez años, contiene 44 poemas, con ilustraciones de Ion Astaluş, Adina Romanescu y Adela Ursache.
A este evento de literatura en Espacio Niram de Madrid, participarán la invitada especial, Ionela Flood, el poeta español Héctor Martínez Sanz, el actor brasileño Tales Jaloretto y Ariadna Petri, poetisa y fundadora del Círculo Poético RefleXos.
A las 23 horas, la noche de arte continuará con la inauguración de la exposición de gráfica del artista IOAN ASTALUS, que consta de una parte de las obras que ilustran el libro „Ţărmurile iubirii” de Ionela Flood. El artista contará sobre su acercamiento a la poesía de Ionela Flood y sus gráficas estarán introducidas por el periodista Fabianni Belemuski, director de la revista Niram Art.

Ioan Astalus es escultor y artista gráfico basado en Rumania, especializado en miniaturas. Es el autor de 14 libros y ha tenido exposiciones individuales y colectivas de sus gráficas y esculturas en Rumania, Francia, Alemania y Hungría. Su trabajo de gráfica, pintura y escultura está en colecciones privadas en Rumania y Europa.

www.espacioniram.com

Sunday, April 04, 2010

Sarbatori Pascale Fericite!/ Happy Easter!

Icoana realizata de catre Aurelia Chiriac -Carabinieru -Atelierul iconografic Romanca/ Icon by Aurelia Chiriac Carabinieru


Sarbatoarea Pastelui sa va aduca pace, lumina si bucurii!

The Easter Celebration may bring you peace, light and joy!

Romanca Society Team

Sunday, March 28, 2010

OFFICIAL LAUNCH OF INVITATION TO COMPOSERS

OFFICIAL LAUNCH OF INVITATION TO COMPOSERS

Seminar on Olivier Messiaen's Quatuor pour la fin du Temps



OFFICIAL LAUNCH OF INVITATION TO COMPOSERS

Seminar on Olivier Messiaen's Quatuor pour la fin du Temps



OFFICIAL LAUNCH OF INVITATION TO COMPOSERS

You are cordially invited to the official launch of Invitation to Composers. A ground-breaking international project for the European Commission.

Wednesday 31 March 2010, 1:30-9:30pm
The David Josefowitz Recital Hall, Royal Academy of Music, Marylebone Road, London NW1 5HT

The event includes the press launch for the project, four workshops, composers’ forum and a concert.

Invitation to Composers is a unique, two-year project, funded by the European Cultural Fund, that encourages modern-day composers to write new works, inspired by celebrated musical ideas of the 18th, 19th and 20th centuries and enhanced by cultural elements from the composers’ own indigenous heritage.

The official launch for the project will take place in the presence of HE Dr . Ion Jinga, Ambassador of Romania in Great Britain, and will be followed by workshops with four chosen composers who will explore their works with the audience, with musical illustrations provided by the London Schubert Players. A composers’ forum will be followed by a concert where all the new works will be receiving their World Premières.

With the participation of the London Schubert Players
Presenter and Project Director: pianist Anda Anastasescu
The event will be presided over by Philip Cashian DMus, BMus, Hon ARAM, Head of Composition for the Royal Academy of Music.

Workshops and composers’ forum are FREE
Concert – £10.00 on the door (concessions – £8, students free)



Programme

1:30 - 2:00pm Press Launch
Opened with Danse and Improvisation for Solo Double Bass by Michael Cretu.

2:00 - 4:00pm Workshops
With composers Roberto Brisotto (Italy), Bjørn Bolstad Skjelbred (Norway), Carmen Maria Cârneci (Romania) and Salvador Torre (Mexico)

5:00 - 6:00pm Composers’ Forum

7:00 - 9:00pm Concert

9:00 - 9:30pm Questions and evaluation

There will be two, one-hour intervals at 4:00 and 6:00pm

The concert will be performed by the London Schubert Players
Piano Anda Anastasescu
Violin Elenor Parry-Griffiths and Ricardo Zwietisch
Clarinet Helen Pierce
Cello Sebastian Millett
Guest pianists Alberto Portugheis and Katerina Assimis



Concert Programme Les Enfants du Paradis

Messiaen (1908 – 1992) Quatuor pour la fin du Temps

Bjørn Bolstad Skjelbred (1970 - ) Crystals

Roberto Brisotto (1972 - ) Evocations Rituelles

Carmen Maria Cârneci (1958 - ) Quatuor pour Marguerite

Salvador Torre (1956 - ) Clouds. Homage to Messiaen

The Invitation to Composers events are musical journeys that combine performance with music analysis and give audiences the chance of interacting closely with the dialogue between composers and performers. They present a stimulating and informal opportunity to meet, work together and discuss ideas, aesthetics and experiences.

More about the composers

Bjørn Bolstad Skjelbred (1970 –):
Finished his Masters in Composition at the Norwegian State Academy in Oslo in 2006. He is active as a composer and engages in several genres of music and musical environments such as: stage productions, music for young people and music supporting other art forms.

Roberto Brisotto (1972 –):
Is the organist of Cappella Civica della Cattedrale di San Giusto in Trieste, Italy. He graduated in composition from the Pollini Conservatoire in Padua and is studying conducting and vocal composition at the Tartini Conservatoire in Trieste. He received national awards in composition, conducting and organ performance.

Carmen Maria Cârneci (1958 –):
Appeared as composer and conductor in several festivals of new music and is a regular guest conductor at the Stuttgart State Opera. As a composer she received important awards in Mannheim, Rome, Köln, Bucharest and Hong Kong, and commissions from The State Opera in Bonn. Her works are published by Ricordi-München and Furore-Edition-Kassel.

Salvador Torre (1956 –):
Graduated from the National Music Conservatoire in Mexico City in composition, flute and chamber music. He studied in Paris on a scholarship from the French Government and completed his doctorate at the Sorbonne. He received a First Prize in Composition and Flute, and a diploma in Electro-acoustic music. He represented Mexico at the UNESCO International Rostrum of Composers in Amsterdam and at the well known festival World Music Days in Japan.



Concert Programme Details

Messiaen (1908 – 1992) Quatuor pour la fin du Temps
Liturgie de cristal
Vocalise, pour l’Ange qui annonce la fin du Temps
Abîme des oiseaux
Intermède
Louange à l’Eternité de Jésus
Danse de la fureur, pour les sept trompettes
Fouillis d’arcs-en-ciel, pour l’Ange qui annonce la fin du Temps
Louange à l’Immortalité de Jésus

Bjørn Bolstad Skjelbred (1970 - ) Crystals
Le Cristal de la Nuit – à Olivier Messiaen
The Pollock Web 1
Colour on Colour - à Mark Rothko
Asymmetric Interlude – à Gyorgy Ligeti
The Pollock Web II
Dans l’Ombre du Gibet – à Maurice Ravel

Roberto Brisotto (1972 - ) Evocations Rituelles
Dance sacrificatoire pour l’Esprit de la Terre
Dance propitiatoire pour l’Esprit de l’Eau
Dance orgiastique pour l’Esprit du Feu
Hymne d’Adoration à l’Esprit du Ciel

Carmen Maria Cârneci (1958 - ) Quatuor pour Marguerite

Salvador Torre (1956 - ) Clouds. Homage to Messiaen*
Introduction: Cumulus 1
Infinity Drops
Limited Transposition Cloud
Transition: Cumulus 2
Brownian Cloud
Gershwin Tornado
Debussy ‘Claude’
*Clouds was awarded the first Constantin Silvestri Composition Prize in 2009

Return to top





Seminar on Olivier Messiaen's Quatuor pour la fin du Temps

Sunday 28th March 2010, 5.30 - 7.30pm
London Schubert Players Studio, 72 Warwick Gardens, LONDON W14 8PP

The event includes analysis and performance of Messiaen's unusual Quatuor pour la fin du Temps and is followed by a cheese and wine reception.

Tickets £15 (students free)
Places are limited and advance booking/reservation essential. Please send cheques made out to London Schubert Players Trust to the above address.

The Invitation to Composers seminars are musical journeys that combine performance with music analysis and give audiences the chance of interacting closely with the dialogue between composers and performers. They present a stimulating and informal opportunity to meet, work together and discuss ideas, aesthetics and experiences.


Ionela Flood, Project Consultant
www.invitationtocomposers.co.uk
www.londonschubertplayers.co.uk

*********************************



Invitaţie pentru compozitori

La 31 martie 2010, între orele 13.30 - 21.00, în prezenţa Ambasadorului României, Dr. Ion Jinga, fundaţia London Schubert Players, Institutul Cultural Român - Paris şi asociaţia Info Manager din Bucureşti organizează lansarea proiectului susţinut de Comisia Europeană, Invitaţie pentru compozitori (www.invitationtocomposers.co.uk)

Program

13.30 – 14.00 Conferinţă de presă
în deschidere Dans şi improvizaţie pentru contrabas în interpretarea compozitorului Michael Cretu.

14.00 – 16.00 Ateliere de creaţie
în interpretarea compozitorilor Carmen Maria Cârneci (România), Roberto Brisotto (Italia), Bjørn Bolstad Skjelbred (Norvergia) şi Salvador Torre (Mexic).

17.00 – 18.00 Forumul compozitorilor

19.00 – 19.10 Cuvânt de deschidere al ES Dr. Ion Jinga, Ambasadorul României.

19.10 – 21.00 Concert susţinut de cvartetul de clarinete London Schubert Players (www.londonschubertplayers.co.uk ) cu Anda Anastasescu, pianist şi director artistic şi invitaţii acesteia.


Adresa: David Josefowitz Recital Hall, Royal Academy of Music London, Marylebone Road, LONDON NW1 5HT

Mai multe informaţii: www.invitationtocomposers.co.uk


Ionela Flood, Consultant Proiect
www.invitationtocomposers.co.uk
www.londonschubertplayers.co.uk


Friday, March 12, 2010

Love's Hypostases / Ipostazele Iubirii



Romanca Society Team
www.romanca.co.uk


***********************




Echipa Societatii Romanca
www.romanca.co.uk

**********************
"Ţărmurile iubirii " poems by, Ionela Flood
with illustrations by Ioan Astalus, Adina Romanescu and Adela Ursache was launched in London in March 2010 as part of an event organised by Romanca Society and ICR London.



Ionela Flood is a PhD student, a project manager specialist and has recently made her debut as a writer. She is a founding member and President of the Association of Information Managers, the Romanca Society in London and Vice President of the Cultural League for Spiritual Unity of all Romanians Everywhere . She is also a board-member of several associations in London. Her publishing activities include cooperating with news agencies and cultural magazines from Romania, United Kingdom, Germany, Israel, Australia, Switzerland, Spain and France.




Ioan Astalus is a sculptor & graphic artist based in Romania specialising in miniatures. He is the author of 14 books and has had solo and group exhibitions of his graphics and sculptures in Targu Mureş, Bucharest, Iasi, Cluj-Napoca, Galati, Gura Humorului, Macea, Ludus, Brasov, Timisoara, Paris, Turin, Budapest , Montpellier, Munich and Toulouse. His works of graphics, painting and sculpture are in collections in Romania and abroad.






Adina Romanescu is a young artist and art teacher specialising in oil painting, drawing, stucco, modeling, sculpture and book graphics. Her work has been shown in Romania, France, England, Egypt, and held in several private collections around the world.



Adela Ursache is a young art student at Iulia Hasdeu College, Bucharest. Her work has been shown in several group exhibitions in Bucharest.



Music by Corneliu Pavel.
Design Mihai Gaina.


http://www.youtube.com/watch?v=fBi2WpQoi5Y

www.romanca.co.uk
http://ionelaflood.blogspot.com


*********************************
"Ţărmurile iubirii" de Ionela Flood & Expozitia cu ilustratii de carte lansate la Londra.

"Ţărmurile iubirii" poezii de Ionela Flood
cu ilustraţii de Ioan Astalus, Adina Romanescu şi Ursache Adela a fost lansat la Londra în martie 2010, ca parte a unui eveniment organizat de Societatea Romanca si ICR Londra.

Ionela Flood este specializata ca manager de proiect şi a făcut recent debutul ca scriitor. Ea este un membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Info Manager , Societatea Romanca din Londra şi vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea spirituală a tuturor românilor de pretutindeni. Ea este, de asemenea membra in consiliul mai multor asociaţii din Londra. Activităţile sale includ consultanta si PR cooperand cu agenţiile de ştiri şi reviste culturale din România, Marea Britanie, Germania, Israel, Australia, Elveţia, Spania şi Franţa.

Ioan Astalus este scriitor, sculptor si artist grafic cu sediul în România specializat în miniaturi. El este autorul a 14 cărţi şi a avut expoziţii solo şi de grup ale sale grafice şi sculpturi din Targu Mures, Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Galati, Gura Humorului, la Macea, Ludus, Brasov, Timisoara, Paris, Torino, Budapesta, Montpellier, München şi Toulouse. Lucrarile sale de grafica, pictura si sculptura se află în colecţii din România şi din străinătate.



Adina Romanescu este o tânăra artista şi profesor de artă specializata în pictură în ulei, desen, stuc, modelare, sculptura si grafica de carte. Munca sa a fost demonstrată în expozitii din România, Franţa, Anglia, Egipt, avand lucrari în mai multe colecţii particulare din întreaga lume.





Adela Ursache este studenta la Colegiul Iulia Hasdeu, Bucuresti. Munca sa a fost prezentata în mai multe expoziţii de grup în Bucureşti.




Muzica de Corneliu Pavel.
Design Mihai Gaina.



http://www.youtube.com/watch?v=fBi2WpQoi5Y

www.romanca.co.uk
http://ionelaflood.blogspot.com

Sunday, February 28, 2010

Sărbătoarea Mărţişorului/ Mărţişor Celebration Party





Echipa Societatii Romanca
www.romanca.co.uk


*******************************************************************************************






The Team
Romanca Society
www.romanca.co.uk

Monday, February 15, 2010

Aniversarea lui Grigore Vieru este de Sf. Valentin

Some of us celebrate St. Valentine on 14 February .
Happy Valentines and enjoy life!


*************
Equally we remember also the late Grigore Vieru.


Grigore Vieru (February 14, 1935 – January 18, 2009) was a Romanian poet and writer from Moldova. He is mostly known for his poems and books for children. His poetry is characterized by vivid natural scenery, patriotism, as well as a venerated image of the sacred mother. Vieru was one of the major writers in contemporary Romanian literature.




More info here:http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/14th-february-is-the?xg_source=msg_mes_network

*************
Grigore Vieru


Testament
================
(To Mihai Eminescu)


I know: one day, as shadows rise,
Or as the morning wages,
My soul shall fly, whereas my eyes
Shall linger on His pages.

The middle of the book I should
Have reached by then, I reckon.
Yet, do not shut it, as you would
My eyelids in that second.

Do leave it open, for my son
And daughter to continue...
Let them read on, when I am gone,
With all their father's sinew.

And if my children cannot hear
Its wondrous horn of yore,
Its woods dispose below my ear
To sigh forever more.

=======================
Translated by Paul Abucean
=======================

Legamint (Romanian original)
========================
(Lui Mihai Eminescu)

Ştiu: cândva, la miez de noapte
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.

Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.


Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.

A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.

În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.

În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.

În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu.

În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu.

În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.

În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.

În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

Mai multe detalii pe http://www.grigorevieru.md

*********************************************************************************



REGĂSIRE
( Pentru toate întâlnirile noastre ratate )


Se adună Steaua Polară
În negarea mea de cer.
E Ursa în goană de timp
Şi Calea Lactee spirală,
Stele încremenite-n mister,
Călătorim pe mări
De aduceri aminte.
Învolburată pe sub tâmpla ta,
Am adormit pe roua genelor
Şi m-am trezit
Prinţesa unui sărut uitat.
Şi te-am iertat
Şi-ai să mă ierţi,
Că te-am strigat să sorbi
Din cupa iubirii,
Înainte ca tu să-ţi aprinzi destinul.
Pedeapsa, este iubirea doar
Pentru constelaţiile
În care
Zeii se joacă.


Extras din volumul Tarmurile Iubirii de Ionela Flood, castigator al Premiului Grigore Vieru 2009, decernat de Congresul Spiritualitatii Romanesti , Alba Iulia. Volumul a beneficiat si de premiul Prefecturii Alba Iulia 2009.


Ionela Flood
http://ionelaflood.blogspot.com

Friday, February 12, 2010

Invitation to composers- A musical journey from Romania to Venezuela

Dear friends and supporters,

I hope we will see many of you at our concert next Thursday 18th February in the Bolivar Hall, Venezuelan Embassy. The programme is a colourful selection of excerpts from various international works and includes Schubert's much-loved Trout Quintet.

Come and meet composer John Reeman at 6.30pm in a pre-concert workshop with us, where he will present his work Tableau, which will receive its World Premiere on the night.

The programme also includes the London Premiere of Danse and Improvisation for Solo Double Bass by Romanian composer and outstanding Double Bass player of the London Schubert Players, Michael Cretu.

We hope you will have a very enjoyable evening with us !

With best wishes,
Anda Anastasescu




Pianist Anda Anastasescu & London Schubert Players cordially invites you to join them for an unusual musical journey on February 18th at the Bolivar Hall, London:

A musical journey from Romania to Venezuela

The concert is free and includes the London Premiere of Dance and Improvisation for Solo Double Bass by Michael Cretu (1960 - ), the Double Bassist of the London Schubert Players.
In this work the composer was inspired by the very old Romanian folk song, The County Constable (Capitanul de Judet), about an impoverished peasant who is charged with stealing a horse, pleads he did this in order to sell it and buy food for his starving family, and is let off, with the horse, by the merciful constable.)

The noted pianist Anda Anastasescu and the outstanding young Romanian violinist Radu Bitica are participating in the concert. Anda Anastasescu will also present a pre-concert workshop with English composer John Reeman.


****************************

Pianista Anda Anastasescu & London Schubert Players va invita cordial sa participati la o calatorie muzicala neobisnuita in data de 18 februarie la Bolivar Hall, Londra, incepand cu ora 18.30.

Concertul reprezinta un Salut pentru aniversarea de 200 de ani de la cistigarea Independentei Venezuelei.

Concertul este gratuit si contine Premiera Londoneza a piesei Danse and Improvisation pentru Solo Contrabas de Mihai Cretu (1960 - ), contrabasistul London Schubert Players. Piesa este inspirata de cintecul folcloric romanesc Capitanul de Judet, despre un taran sarac care e arestat fiindca a furat un cal. El il roaga pe Capitan sa-i dea drumul fiindca a furat calul pentru a-l vinde ca sa-si poata hrani copiii muritori de foame. Capitanul il intelege si ii reda libertatea.

Binecunoscuta pianista Anda Anastasescu si tinarul violonist roman de exceptie, Radu Bitica, vor participa in program.
De asemenea, Anda Anastasescu va prezenta un atelier inainte de concert, cu compozitorul Englez John Reeman.

Va asteptam sa petrecem o seara placuta impreuna,

Ionela Flood
Consultant
Proiectul Invitation to Composers